Cu fiecare adiere de plecare a câte unui prieten din viața noastră e tot mai ușor.
Să mă explic. Nu, nu e vorba de plecarea de pe acest pământ. Spre Marte sau oriunde altundeva. Suntem deocamdată in 2018, la prima lansare realizată cu succes a unei rachete pe o orbită apropiată de Marte, iar prima amartizare e preconizată pentru 2026, în cazul cel mai optimist al lui Elon Musk. Nu e vorba nici despre alte tărâmuri pe care feluritele religii ne promit că le vom întâlni după ce ne dăm obștescul sfârșit aici, pe Pământ, ca ființe muritoare ce suntem.
La ce vreau să fac referire aici e altceva.
E vorba de fiecare prieten care decide să nu mai facă parte din viața noastră – sau noi din a lui. Pentru că…pare la fel ca și cu îndrăgostirile timpurii: pentru majoritatea dintre noi, s-au simțit mai mulți fluturi in stomac în perioadele timpurii ale iubirii. Sau pentru alții, care au învățat câte ceva din fiecare experiență, aprecierea corectă a unei relații a venit la momente mai târzii, când au avut maturitatea de a se implica cu totul în acea relație, așa cum se cuvine ea să fie apreciată și prețuită.
Iar în cazul prieteniilor e la fel: pe unele le crezi Best Friends Forever. Le crezi făcute să fie eterne. Așa cum vede orice nuntaș căsniciile, și care își lasă acasă doza de scepticism cu acele ocazii, așa speri și tu cu acea relație. Îți faci brățărici preferate cu numele ei, curg selfie-urile și declarațiile reciproce – iar apoi apare câte cineva sau ceva (în general cineva) care strică totul. Și apoi treci la următorul BFF – și tot așa. Și devine totul tot mai ușor – și să te îndrăgostești, sau să te împrietenești – și să te desparți.
E la fel ca și cu aterizările pe alte planete. Stăpânim tot mai mult tehnologia, astfel că ne vine tot mai ușor să prevedem următoarele mișcări.
Par să fie toate desprinse dintr-o Matrioșkă uriașă: cu cât cauti mai mult, sondezi mai adânc, mergi mai departe, par să se reducă problemele pe care le ai din nepotrivirile de caracter, par să se netezească asperitățile si să devină tot mai mici, mai nesemnificative. Le găsești tot mai lipsite de importanță, sau poate nu este asta, ci nu le lași să te mai afecteze așa de mult. Ca și cum , după prima Matrioșkă uriașă căreia i-ai spart carapacea să vezi ce conține, mai găsești unele tot mai mici și tot mai lipsite de importanță. Matrioșka gone wrong.
Aș propune sa se introducă pentru prietenii, la fel ca și in cazul căsătoriilor, un fel de legăminte, sau de acorduri: că vom fi prieteni până când vreo bârfă nașpa sau vreo trădare ne va separa. Oare de ce să nu existe același tip de reciprocitate, de reverență acordată relației, ca și in cazul căsniciei? Doar pentru că nu conviețuiesc în același loc cei implicați, ca și în cazul căsătoriei? Din punctul meu de vedere, merită același tip de considerare pe care îl presupune o relație corectă între două persoane. Desigur că aici nu mai sunt parafate de ”taine” mai mult sau mai puțin ușor de descifrat, cum sunt la o cununie religioasă. Dar ca și relație de orice fel care presupune admirație și respect reciproc, aș zice că merită luat în seamă mai mult și acest aspect și aș propune să il tratăm ca atare.
Artificii 