Competiția SuperBlog

Top 10 articole esențiale din garderobă

Odată cu schimbarea anotimpurilor sau cel puțin a sezoanelor, se cere mai mult sau mai puțin o schimbare în garderoba personală. Dacă nu pentru alt motiv, cel puțin pentru aparent banalul fapt că, pentru un acces mai ușor, se cer înlocuite cutiile cu pantofii de vară cu cei de iarnă, și ținutele văratice cu hanoracele groase de ski, pentru a scuti timp și efort și a fi toate mai la îndemână în permanenta căutare a lui ”nu am cu ce să mă îmbrac azi!”

Și totuși, in această continuă ecuație a schimbărilor de anotimp, de trend, de opinii pe marginea modei și a modei in sine, ce ar trebui să rămână neschimbat într-o garderobă personală? Ce ținute să păstrăm, odată cu schimbarea sezoanelor sau a anotimpurilor și indiferent cât de mult alergăm pentru a fi în trend sau a ne păstra imaginea pe care ne-am creat-o în ochii celor din jur? Care ar fi piesele din garderobă pe care este indicat să le avem în șifonier, chiar dacă le modificăm și pe acestea odată cu fiecare sezon?

Iată alegerea mea de (minim) 10 produse pe care continui să le am in garderobă, indiferent (sau odată cu) capriciile modei sau ale anotimpurilor:

  1. Încep cu ceva clasic, și amintesc aici de ”banala” și micuța Little Black Dress. Cu greu o uităm pe Audrey Hepburn in micuța rochie neagră a celebrului său creator de modă preferat, dintr-un film celebru, care a și consacrat-o dealtfel. Ce are o rochie neagră atât de special? Eu una nu mă împac prea bine cu această culoare, drept pentru care am și amânat mult timp ideea de a avea așa ceva în garderobă. Lucrurile s-au schimbat când am început să înțeleg: clasicul negru croit simplu, drept sau spectaculos, din drapaje elaborate, va rămâne cu siguranță mai mult timp în memoria celor care te-au văzut cu ea. Și nu doar atât, ci dimpotrivă, o ținută all black poate fi o alegere uniton cu care însă poți crea oricând efecte inedite!26069036_1536908236401288_354740861013065728_n.jpgFoto: #winteroutfit by Answear
  2. Pe lângă rochia neagră stil clasic sau funky, pe care o putem adapta multor situații, fie eveniment de zi sau de seară, se află însă obligatoriu și o rochie elegantă. Nu doar pentru că avem de participat la nunți, botezuri și alte evenimente mai mult sau mai puțin interesante, ci pentru că sunt atâtea ocazii in care se poate folosi! Conferințe, prezentări, chiar ieșiri cu prietenii într-un cadru mai puțin formal!… Și să vă mai spun un mic secret: e chiar indicat ca această ținută să nu mai conțină neapărat trenă, volane și un coc ”de nașă”! Nu, din fericire s-a liberalizat foarte mult chiar și acest concept, al ținutei ”de nuntă”, iar rochia….elegantă poate fi chiar o rochie pentru o ținută de zi! Foto: Rochie Silvian Heach prin Answear
  3. Pentru mine, obligatoriu minim o ținută a unui designer preferat. Dacă avem noroc să avem unul în preajmă, așa cum am eu, e foarte simplu. Dacă nu, e poate și mai simplu. De ce? Pentru că totul e doar la un click distanță. Avem acces la Donna Karan for DKNY, Versace, MArc O”Polo, Pepe Jeans și mulți-mulți alții prin retailer-ul Answear de exemplu, despre care am pomenit mai sus. Mai jos se află o ținută Călina Langa Designs din colecția personală.foto tiffFoto: Top by Călina Langa Designs
  4. Un articol adus din ultima călătorie preferată. Pentru că întotdeauna călătoriile vor păstra o aromă de ceva anume, fie că aducem simpli magneți de frigider, fie că am găsit un șal, o rochiță sau cel puțin un colier pe care pur și simplu nu le puteam lăsa acolo, prin locurile frumoase prin care am umblat.
  5. Un articol pentru viitoarea călătorie. Obligatoriu. Chiar dacă înseamnă să îți faci iarna car și vara sanie….pardon, să iți cumperi costumul de baie la sfârșit de octombrie sau o pereche de botine sau ghete la final de aprilie, la end-season sale ale retailerilor de top. O pereche de pantaloni sport, casual sunt, tot în cazul meu, o alegere la care țin. Foto: Answear29093266_1451185088341965_3610712657092411392_n
  6. Pulovărul preferat din acest sezon. Știu, o să spunem cu toatele că noi purtăm doar rochii, pantofi cu toc și mantouri cu mâneci trei sferturi. Și totuși, când ne întoarcem seara acasă de la o recepție simandicoasă după ce am stat o zi întreagă pe tocuri, nu ne place să ne cuibărim în fotoliu, cu șosete, o ceașcă de ceai aromat și un pulovăr gros care să ne țină de cald? Sunt din nou în trend in acest sezon modelele largi, cu mâneci lungi și generoase și cât mai versatile cu putință, deci pe care le putem ”scoate în lume” foarte ușor pentru anumite ocazii. FPepe Jeansoto: Answear
  7. Pantofii cu toc, de preferință model clasic. Care trec testul timpului și al modelor mereu in schimbare, la fel ca și clasica rochiță de care pomeneam, care nu se demodează niciodată. Stiletto s-ar spune că e numele tău, pereche!
  8. Un accesoriu chic, obligatoriu in fiecare sezon, și care să ne definească. Aici alegerile sunt multiple. Printre preferatele mele, obligatoriu (deși poate nu se potrivește tuturor) este o pălărie îndrăzneață. Însă prin accesorii definim orice: șaluri, bijuterii, accesorii cochete pentru a prinde părul etc.
  9. Spuneți-i cum vreți: trenchcoat, jacket, palton….Dar după cum ar spune, sau mai bine zis ar cânta Rod Stewart, An Old Raincoat won’t Ever Let You Down. În nici un sezon, desigur în special toamna sau primăvara. Un trenchcoat este, în opinia mea, o alegere foarte elegantă și versatilă pentru a defini sau a completa orice ținută.
  10. Cum spuneam mai sus, printre articolele mele preferate se află obligatoriu și o pălărie. Și nu doar vara, pentru a mă proteja de razele tot mai incandescente ale soarelui, ci și un model clasic. Aici fac o delimitare clară de alte accesorii vestimentare, pentru că eu îl consider un must-have personal! Sper să vă inspire  și pe voi!

16124118_254713148297319_6677716968868413440_n

 

 

 

 

 

Foto: Instagram by Answear

 

Deși am mai putea adăuga atâtea, ne rezumăm deocamdată doar la aceste recomandări personale. Să nu uităm însă că, în alegerile vestimentare pe care le facem,  accesoriul de top care să completeze ținuta pe care o avem, indiferent de sezon, ar trebui să fie atitudinea potrivită și zâmbetul pe buze! Ele sunt cele care încălzesc instant atmosfera în orice anotimp și aduc bucurie pentru noi și cei din jur!

 

Acest articol a fost scris pentru ediția SuperBlog 2018. 

1 gând despre „Top 10 articole esențiale din garderobă”

Lasă un comentariu